• Dispozitivele produse de AIM Group reprezintă rezultatele studiilor și experimentelor desfășurate de un grup de cercetători români, în colaborare cu câțiva specialiști străini. Aceste tehnologii sunt unice în România prin faptul că produc efecte holistice (armonizarea ființei umane pe toate nivelurile sale), îmbunătățesc substanțial performanțele intelectuale, contribuie la ameliorarea și chiar vindecarea unor probleme grave de sănătate (precum cele legate de inimă, creier, aparat digestiv, cancer, etc.).
• Dispozitivul MIND SYNERGY produs de AIM Group este o tehnologie folosită cu succes în întreaga lume și mai ales de către membrii MENSA (organizație internațională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligență folosite de organizație. Bazele acestei organizaţii au fost puse în 1946 la Oxford, Anglia). Este cea mai eficientă tehnologie pentru relaxare, eliminarea stresului și îmbunătățirea performanțelor intelectuale.
• AIM Group se remarcă de asemenea prin faptul că produce singurul dispozitiv cunoscut în lume care poate reface fizic țesutului nervos – BIO SYNERGY.
• Disponibilitate - aparatele sunt mereu disponibile pe stoc.
Promotii, reduceri, oferte la electrocasnice, electronice, IT, cosmetice, #suplimente, #auto, #bijuterii, casa, gradina, carti, jucarii, fashion, sport in magazine online.
Tehnologie pentru relaxare, eliminarea stresului, îmbunătățirea performanțelor intelectuale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Noul ASUS Zenbook DUO (2024) e acum disponibil în România!
Zenbook DUO redefinește versatilitatea prin designul său inovator, fiind primul laptop cu două ecrane tactile ASUS Lumina OLED de 14 in...
-
Urmatoarea postare - Ultima postare - Manzara este un brand de fashion care te incanta cu produse noi saptamanale – vei fi intotdeauna l...
-
We deliver anywhewre in Romania si Europa Urmatoarea postare - Colecție de pagini Web Ultima postare - Costume carnaval, costume popu...
-
Descoperă Superofertele🔥Până la -64% OFF Magazin online de Home&Deco. Clientii pot gasi in portofoliul nostru Accesorii de bucatarie,...
-
Magazin online ce ofera o gama larga de echipamente pentru spionaj si contraspionaj: - Microfoane...
-
Urmatoarea postare - Ultima postare - Astratex este unul dintre magazinele online detinute de Astrate...
-
Zenbook DUO redefinește versatilitatea prin designul său inovator, fiind primul laptop cu două ecrane tactile ASUS Lumina OLED de 14 in...
-
Urmatoarea postare - Ultima postare - Cel mai mare magazin online din Romania cu peste ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu